Incident grav la metrou-Șină ruptă pe Magistrala 1, în apropiere de stația Obor

O șină ruptă la metrou, pe Magistrala 1, a cauzat avarierea a cinci trenuri, circulația este reorganizată în sistem pendulă.

Conducerea Metrorex a transmis, prin intermediul Biroului de presă al Ministerului Transporturilor că începând cu ora 10, „am transmis în stații și pe websiteul Metrorex un mesaj pentru călători în care anunțam că pe Magistrala 1 se circulă în pendulă: între stațiile Gara de Nord 1- Obor și Dristor 2 – Iancului. În acest timp echipele specializate Metrorex fac verificări tehnice la calea de rulare în zona stației Obor, ca urmare a sesizării de către personalul de conducere tren a unui zgomot suspect. După finalizarea intervenției, circulația va fi reluată normal cu anunțarea călătorilor”.

Incidentul putea avea urmări grave, respectiv o deraiere în subteran, s-a produs la intrarea în stația de metrou Obor dinspre Piața Iancului.

„Nu se poate interveni în acest moment, pentru că ruptura este foarte aproape de șina a treia. Se va circula în sistem pendulă până diseară, când se va putea interveni în condiții de siguranță, după oprirea alimentării cu energie electrică”, a spus Marian Artimon, lider de sindicat Metrorex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex