Klaus Iohannis: Rămân președinte al României până la depunerea mandatului de către un nou președinte

Președintele Klaus Iohannis a reacționat într-o declarație de presă la hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Acesta a relatat procesul prin care s-a ajuns la măsura dispusă de CCR și a anunțat că rămâne la Cotroceni până la alegerea noului președinte.


„Curtea Constituțională a României a decis să anuleze alegerile prezidențiale care s-au desfășurat în aceste zile. Decizia Curții Constituționale este obligatorie pentru toată lumea și noi toți ne conformăm. Este o situație nemaiîntâlnită până acum și cred că este bine să ne amintim un pic cum s-a ajuns aici.

La scurt timp după primul tur al alegerilor prezidențiale, am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii că anumite lucruri sunt ciudate. Am dispus imediat să se aprofundeze, să se verifice tot ce poate fi verificat, și în scurt timp am primit informările scrise. Am fost foarte îngrijorat de ce am citit acolo și am convocat de urgență ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Acolo am avut patru materiale, de la SRI, de la SIE, de la STS și de la Ministerul Afacerilor Interne, materiale pe care între timp majoritatea le cunoașteți.

Noul guvern al României va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi ale alegerii Președintelui României. Deci, încă o dată, se convoacă noul Parlament, se alege noul guvern, noul guvern stabilește când vor avea loc alegerile prezidențiale în noua variantă.

Ce fac eu? În Constituția României, citim la Articolul 83, alineatul 2: „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”.

Concluzie, eu rămân în mandat până când va fi ales un nou Președinte al României. Când noul Președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici. Și nu, nu voi fi Prim-ministru al României, nu doresc să fiu Prim-ministru al României, nu doresc decât să duc acest mandat la un bun sfârșit”, a declarat Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *