Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV-Softronic modernizează locomotivele CFR Călători pe bandă rulantă

Peste trei zile, pe 20 noiembrie, ar trebui teoretic să intre în circulație cu călători prima ramă electrică nouă achiziționată vredodată de statul român. Între timp, Softronic modernizează locomotivele CFR Călători pe bandă rulantă.

Vorbim de trenul electric Coradia Stream construit de Alstom, primul dintr-o serie de 37 de trenuri interregionale achiziționate de ARF. Pentru ca acest tren să poată circula complet legal, în siguranță și cu toate documentele la mână, s-a lucrat în foc continuu atât la AFER, la ASFR, cât și la ARF. CFR Călători va fi operatorul care va exploata cea mai mare parte a acestui lot de 37 de trenuri electrice. Un moment mult așteptat de toți ceferiștii. Pentru că ne-am săturat cu toții de materialul rulant cu o vechime medie de 40 de ani, cu care circulăm pe căile ferate din România. Începând cu data de 9 noiembrie trenul Coradia Stream a efectuat ultimele teste de anduranță pe rețeaua CFR, teste care au ieșit foarte bine, trenul având o comportate exemplară în exploatare, după spusele personalului autorizate care l-a deservit. Diferența între ceea ce am avut și ceea ce vom avea ca material rulant este uriașă.

Sperăm că în aceste zile, vor fi depășite toate „necorelările” – să le zicem așa – între factorii de care depinde operaționalizarea noului tren.

S-a ridicat o întrebare acum câteva ediții ale emisiunii: cu care tren vom circula mai întâi, cu cel francez adus de stat sau cu cel chinez adus de privați? Unii au pariat pe chinezi, alții pe francezi. Eu personal am pariat pe francezi. La fel și fostul ambasador american prezent în două din edițiile anterioare ale emisiunii. Dumnealui ne-a sugerat de orice afacere cu chinezii și orice interacțiune cu tehnologia chinezească trebuie privite cu mare circumspecție.

Între timp, se întâmplă și lucruri triste. Interesante chiar. Operatorii feroviari privații intenționează să se retragă din România. De ce? Avem în acest fel niște semnale geopolitice? Vin alții în locul lor? Vin trenurile rusești?
Miercuri am fost la Craiova, avem locomotive, Softronic și Reloc modernizează 38 de bucăți. Imediat prezentăm imagini.

Invitati
Simona Istrate – președinte Consiliul Director al Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România
Ștefan Roșeanu – președintele ARF -telefon
Doru Cireașă – journalist Club Feroviar – telefon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex