Poliția a dat primele sancțiuni pentru poleiul de pe dumuri, dar și pentru lipsa anvelopelor de iarnă

Poliţiştii bistriţeni au aplicat primele sancţiuni pentru neîntreţinerea corespunzătoare a unui drum judeţean acoperit cu polei şi pentru lipsa anvelopelor de iarnă, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Mihai Lupşa.

Sancţiunile au fost date după ce duminică s-au produs două accidente succesive pe DJ 172D, între staţiunea Colibiţa şi comuna Bistriţa Bârgăului, una dintre cauze fiind poleiul.

Într-unul dintre accidente a fost implicată şi o autospecială a poliţiei, iar în total au rezultat trei persoane rănite – două femei şi un poliţist.

„A fost aplicată o sancţiune pentru accidentul care a avut loc în zona Colibiţa – Bistriţa Bârgăului pentru administratorul drumului şi două sancţiuni aplicate conducătorilor auto pentru că nu au avut anvelope corespunzătoare sezonului. A fost polei”, a declarat Lupşa.

Administratorul drumului, în speţă Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a primit o amendă de 3.045 de lei, iar doi conducători auto au fost sancţionaţi cu avertismente şi cu reţinerea certificatelor de înmatriculare, pentru lipsa cauciucurilor de iarnă.

Întrebat dacă s-au luat măsuri speciale având în vedere că, începând de marţi seara, se anunţă lapoviţă şi ninsoare şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, şeful IPJ a spus că responsabilitatea revine administratorilor drumurilor, care „ar trebui, după atâţia ani, să ştie la ce să se aştepte pe anumite zone”.

Sursa: https://tvrinfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex