Elevii și studenții vor primi bani pentru calculatoare
Elevii și studenții care s-au înscris pentru a primi bani pentru calculatoare urmează să primească bonurile valorice până la data de 12 noiembrie, după ce inițial era prevăzut ca acest ajutor să ajungă în posesia tinerilor în perioada 26 august – 6 septembrie.
Bonurile valorice pentru elevii și studenții până în 26 de ani, care au depus cerere ca să primească 200 de euro pentru calculatoare, vor fi eliberate până în data de 12 noiembrie, după ce calendarul plăților a fost modificat, potrivit Adevărul. Atât eliberarea bonurilor valorice către beneficiari, cât și achiziționarea ulterioară a calculatoarelor trebuie să aibă loc până în data de 12 noiembrie. Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți se va face până în data de 15 noiembrie.
Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat se va întâmpla până în data de 2 decembrie.

