Ciucă: Am mai spus de câteva ori, eu cu PSD nu mai fac guvernare
Foto: gov.ro
„Am mai spus de câteva ori, eu cu PSD nu mai fac guvernare”, a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă, la finalul discursului său din timpul lansării programului prezidenţial ‘România prosperă şi sigură’.
“Partidul Național Liberal va prezenta săptămâna viitoare propriul program de guvernare pentru ciclul 2024-2028, care este total opus gândirii etatiste a PSD. Am întrerupt dialogul cu PSD în momentul în care Marcel Ciolacu și-a schimbat total comportamentul în coaliție. Acum se poate vedea limpede de ce, pentru că avea un scenariu clar, împreună cu AUR și George Simion. În consecință, am mai spus de câteva ori, eu cu PSD nu mai fac guvernare”, a precizat Nicolae Ciucă.

