Video. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a lansat programul prezidenţial „România prosperă şi sigură”
Foto: facebook.com/pnl.ro
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, şi-a lansat, miercuri, la București, programul prezidenţial „România prosperă şi sigură”.
Programul meu prezidențial se numește „România prosperă și sigură”. L-am creat împreună cu o echipă care crede în acest proiect de țară. România e stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice. Prosperitatea și siguranța au, așadar, un punct solid de plecare, a spus Nicolae Ciucă.
De asemenea, valorificarea poziţiei geostrategice a României în regiune, în NATO şi UE, independenţa energetică, protejarea şi exploatarea resurselor naturale ale ţării, sunt priorităţi ale programului lui Nicolae Ciucă.
Președintele PNL a vorbit despre școală și familie: “Am în vedere întărirea parteneriatului între familie și școală. Veți vedea că nu întâmplător am adus în discuție instituție a familiei. Familia, ca depozitar al marilor valori sociale, are un rol cheie în programul meu împreună cu inițiativa privată. În această strânsă unitate, profesorul este parte din familie și părintele este parte din școală. Dascălului trebuie să-i redăm încrederea în el, respectul tuturor și rolul esențial într-o societate modernă. Școala trebuie să fie sursa principală de promovare a elitelor și a lidership-ului românesc, ca și a reușitei în orice alt domeniu din societate”.
Sursa: http://tvrinfo.ro

