FRF, după refuzul lui Hagi – Mai devreme sau mai târziu, el va conduce naţionala

Foto: frf.ro
Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial după ce Gheorghe Hagi a refuzat propunerea de a deveni selecţioner al echipei naţionale a României, că fostul internaţional va conduce prima reprezentativă „mai devreme sau mai târziu”.
„Gheorghe Hagi a anunţat că nu poate prelua echipa naţională a României. Federaţia Română de Fotbal doreşte să îşi exprime recunoştinţa faţă de domnul Gheorghe Hagi pentru deschiderea şi dorinţa sa de a prelua conducerea echipei naţionale de fotbal a României. Cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa naţională a României de pe banca tehnică spre noi succese. Spiritul său ambiţios, dăruirea şi pasiunea pentru fotbal reprezintă valori esenţiale care, cu siguranţă, la momentul potrivit, vor aduce beneficii imense echipei naţionale”, se menţionează pe site-ul FRF.
„Hagi este un simbol al fotbalului românesc, iar angajamentul său continuu faţă de acest sport este deosebit de apreciat. FRF înţelege însă motivele care au stat la baza deciziei sale de a nu prelua, în acest moment, rolul de selecţioner al echipei naţionale şi respectă decizia sa. FRF îi urează mult succes în continuare în cadrul proiectului Farul Constanţa, având deplina încredere că Gheorghe Hagi va continua să contribuie semnificativ la dezvoltarea fotbalului românesc, aşa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere”, mai precizează oficialii federaţiei.
FRF susţine că în perioada imediat următoare urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecţioner al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice. În comunicat nu se precizează care este următorul antrenor aflat pe lista de propuneri întocmită de Comisia Tehnică.
Sursa: Agerpres