Gheorghe Hagi este prima opţiune pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a României

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a fost desemnat prima opţiune pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a României de către Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal.

Preşedintele Comisie Tehnice, Mihai Stoichiţă, a declarat că în perioada următoare conducerea FRF va demara negocierile cu Gheorghe Hagi.

„A fost o şedinţă a Comisiei Tehnice, procedura este aceeaşi din totdeauna cu opţiunile celor care fac parte din Comisia Tehnică. Iar opţiunea numărul 1 este Gică Hagi. Sunt şi alţi antrenori, foşti selecţioneri, antrenori tineri, dar şi experimentaţi, dar nu pot să dau numele acum pentru că n-am contabilizat. V-am spus prima opţiune şi probabil că discuţiile aşa vor începe, cu prima opţiune. Procedura se ştie pentru că la fel a fost şi înainte să vină Edi Iordănescu. Dacă vom întâmpina un refuz, nu poţi să ştii niciodată, atunci (n.r. – se va începe negocierile cu următorul antrenor de pe listă)… Dar eu sper ca Gică Hagi să accepte, pentru că prea mult a amânat. Eu cred că el poate fi şi o garanţie a reuşitei”, a spus el.

Întrebat dacă Gheorghe Hagi s-ar afla în conflict de interese ţinând cont că el este şi proprietarul clubului Farul Constanţa, directorul tehnic al FRF a răspuns: „Din ce ştiu eu, nu există un conflict de interese. Este doar o chestiune morală. Eu nu cred că un patron la un club din România care ar fi şi selecţioner la echipa naţională ar face favoritisme… pentru că în primul rând e interesat de creşterea echipei naţionale. Deci întotdeauna va lua cei mai buni jucători la modul cel mai obiectiv. Hagi este genul acesta de om. Discuţii apar oricum, pentru că tot se găseşte unul care să contrazică situaţia reală”.

Mihai Stochiţă a mai dezvăluit în cele din urmă numele unor antrenori care se află pe lista posibililor selecţioneri, însă nu a dezvăluit ordinea acestora.

„Şi Mircea Lucescu este pe listă, sigur, este o opţiune. Nu îi menţionez şi pe ceilalţi, pentru că în general sunt nume pe care le cunoaşteţi şi care sunt vehiculate în fiecare zi. Şi e normal să fie aşa pentru că sunt vârfurile antrenoratului din România. Sunt antrenori care sunt şi sub contract, nu numai liberi. Este şi Mirel Rădoi, şi Adi Mutu, şi Chivu, şi Boloni…”, a mai spus Stoichiţă.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

Sursa: http://stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *