Elena Lasconi spune că va avea o întâlnire, săptămâna aceasta, cu Nicolae Ciucă. ”E nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa de PSD”
Foto: facebook.com/USRUniuneaSalvatiRomania
Preşedinta USR, Elena Lasconi, precizează că va avea o întâlnire cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, în cursul acestei săptămâni.
„Am luat legătura şi săptămâna asta o să discutăm. (…) O să văd ce doreşte domnul Ciucă să discutăm. Eu o să ascult, nu o să mă duc cu nişte idei, nişte scenarii pe care mi le imaginez. O să ascult, să vedem ce are de spus, dar în momentul acesta nu simt că putem merge într-o alianţă. E nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa de PSD”, a declarat Lasconi, luni, pentru Digi 24.
În ce priveşte o colaborare USR-PNL, dacă liberalii s-ar distanţa de PSD, acesta a afirmat că va discuta în partid o astfel de ipoteză. Totodată, s-a declarat convinsă că „singura opţiune liberală credibilă” la momentul actual este USR.
„Colegii mei din USR nu o să trăiască ce am trăit până acum: se afle de la televizor ce are de gând USR să facă şi care este poziţia oficială. Eu am deschidere să ascult şi mă voi duce la întâlnire şi voi asculta şi voi vedea ce gânduri au ei, pentru că ştiu că lucrează la o strategie de vreo două săptămâni„, a spus Lasconi.
Întrebată dacă USR şi PNL s-ar putea susţine reciproc în turul al doilea al prezidenţialelor, Lasconi a apreciat că acest lucru ar trebui să fie „de la sine înţeles”, având în vedere că este vorba despre două partide de dreapta, dar că rămâne de văzut.

