UEFA apreciază cum au lăsat tricolorii vestiarul la Munchen: Oaspeţii perfecţi

Foto: facebook.com/uefa

UEFA a notat, miercuri, pe Facebook, că tricolorii au fost “oaspeţii perfecţi” la Euro 2024, ei lăsând vestiarul impecabil după meciul cu Ţările de Jos, dar şi un mesaj scris pentru Germania.

„Oaspeţii perfecţi. După eliminarea del Euro 2024 de aseară, România a lăsat vestiarul din Munchen impecabil, cu o scrisoare emoţionantă pentru gazdele lor germane”, a fost mesajul celor de la UEFA.

Delegația României a lăsat în vestiar și un mesaj în care a spus ce a însemnat acest turneu final pentru „tricolori” și le-a mulțumit organizatorilor.

“UEFA EURO 2024 a fost una dintre cele mai importante experienţe fotbalistice din istoria noastră şi ne-a bucurat faptul că Germania a fost cea care a oferit scena. Fiecare meci, fiecare emoţie, fiecare experienţă ne-a unit în jurul magiei fotbalului.

Plecăm din Germania ştiind că am dat totul pentru România şi suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.

Vă mulţumim mult pentru că ne-aţi făcut să ne simţim ca acasă! Suntem recunoscători pentru toate facilităţile care au fost o mare parte din experienţa noastră pozitivă la EURO 2024.

Echipa naţională a României”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex