Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat – Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat
Traficul feroviar a fost oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat – Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători au staționat în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.
”Traficul feroviar este oprit temporar pe intervalul VADU LAT – ZĂVESTRENI, din cauza unei defecţiuni la locomotiva unui tren privat de marfă, în apropiere de staţia Zăvestreni”, a transmis sâmbătă dimineaţă CFR SA.
Trenul privat de marfă a fost retras din linie curentă, cele 3 trenuri de călători, care au staţionat temporar, şi-au reluat circulaţia pe firul II Vadu Lat – Zăvestreni, LA 9.30.

