Avertizare RO-ALERT de vreme extremă în București

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de vreme severă pentru București și alte 4 județe, valabile pentru după-amiaza zilei de 8 iunie 2024. De asemenea, a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru a avertiza cetățenii despre condițiile meteorologice extreme.
Fenomenele meteorologice semnalate sunt intensificări ale vântului, vijelii puternice, descărcări electrice frecvente și grindină.
Cod Portocaliu: valabil de la ora 15:42 până la ora 16:30, avertizând despre grindină de dimensiuni medii, descărcări electrice frecvente și intensificări ale vântului. Recomandările includ evitarea deplasărilor și adoptarea măsurilor de autoprotecție.
„Alertă extremă! Avertizare meteo-intensificări ale vântului, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, grindină. Perioada de manifestare 15.42-16.30. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!”, este mesajul transmis de ISUBIF pentru București.

