Edi Iordănescu a prezentat concluziile după meciul amical cu Bulgaria – Mă supără că nu am marcat

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, că îl supără faptul că jucătorii săi au avut trei ocazii mari şi un penalty, dar cu toate acestea nu au marcat în amicalul cu Bulgaria încheiat la egalitate, 0-0.

„A fost un test util înaintea unui turneu final. Bulgaria nu vine după o perioadă fastă a ei, dar a arătat lucruri bune. Mi-aş fi dorit mai mult ritm la construcţie, mai multă complexitate şi joc între linii, mai multe ocazii. Am creat 2-3 ocazii şi trebuia să marcăm, pentru că altfel vorbeam acum. Mi-aş fi dorit un ritm de joc mai apropiat de competiţia care urmează, de EURO. Mă supără că am avut 3 ocazii şi un penalty şi nu am marcat. Pentru că la European mai mult de 2-3 ocazii nu vom avea şi dacă nu vom găsi eficienţa în faţa porţii atunci va fi greu să scoatem puncte. Dar să nu uităm că acum mai puţin de 6 luni sărbătoream o calificare de pe primul loc şi neînvinşi. Aşa că spun să rămânem echilibraţi. Sunt sigur că în următorul meci vom vedea o naţională a României mai alertă şi să dea Dumnezeu ca la partida cu Ucraina să fim la nivelul optim pentru a fi eficienţi”, a afirmat selecţionerul.

„Trebuie să menţionăm că la lot ne vedem după trei luni şi am avut jucători care au venit în rate, au fost două săptămâni între primii ajunşi în cantonament şi ultimii. Discrepanţa e foarte mare, diferenţă mare de la un jucător la altul. Asta a fost o provocare pentru noi să uniformizăm, să ţinem nivelul celor care au venit repede. Noi avem un joc destul de definit, am încercat unele lucruri şi azi, am încercat să mai ajustăm pentru că urmează un turneu final şi nu poţi să vii cu aceleaşi mijloace din campanie. Încet-încet însă vom aşeza lucrurile. Eu îmi doresc la EURO cât mai puţine situaţii dar să marcăm, decât foarte multe ocazii şi să nu marcăm”, a adăugat Iordănescu.

Întrebat cum comentează huiduielile publicului la adresa jucătorilor naţionalei de la finalul partidei disputate pe Stadionul Steaua, antrenorul a răspuns: „Avem antecedente de acest fel şi de acum mulţi ani, inclusiv cu ‘Generaţia de Aur’, când la ultimele meciuri erau anumite nemulţumiri. Cum pot să fiu eu supărat pe un public care totuşi a venit marţi seara la acest meci să vadă echipa naţională, un public pretenţios, dar care în multe momente grele a fost alături de noi. Cu siguranţă că am fi dorit să livrăm un alt fotbal şi un alt rezultat. Ne-am fi dorit să câştigăm, să ne creăm mai multe ocazii. Şi puteam să câştigăm pentru că am avut 2-3 ocazii mari de tot, plus un penalty ratat, dar mâine vom analiza şi vom gândi foarte atent paşii următori”.

Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul Steaua din Bucureşti, penultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex