Bogdan Chiriţoiu: Aşteptarea este ca în doi ani de zile Tarom să devină o companie profitabilă

Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, potrivit News.ro.

”Ar trebui să le ajungă (bani primiţi ca ajutor de stat, n.r.). Tarom a avut pierderi de sute de milioane de euro. Acum este într-un program de restructurare. Primeşte 100 de milioane de euro din partea statului pentru acest program de restructurare. Mare parte din bani au fost daţi deja ca ajutor de salvare în pandemie. Mai primeşte în jur de 40 de milioane de euro. Cu aceşti bani şi având planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, aşteptarea este ca în doi ani de zile Tarom să devină o companie profitabilă. În orice caz, sunt ultimii bani pe care statul îi poate da Tarom. Odată cu aprobarea de către Comisia Europeană a acestui plan de restructurare şi a ajutorului aferent, aceştia sunt ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către Tarom. De acum înainte, Tarom are aceşti bani şi nimic în plus”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la o conferinţă de presă organizată la Sinaia.

Potrivit şefului autorităţii de concurenţă, Tarom trebuie să fie o companie profitabilă care trăieşte pe picioarele ei.

”Acesta este planul. Sper din tot sufletul să reuşească”, a adăugat el.

Executivul a aprobat, joi, un ajutor de stat individual de restructurare pentru compania Tarom şi pentru alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ”pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a Tarom”.

Această decizie este luată în contextul în care, în 29 aprilie, Comisia Europeană a aprobat planurile României de a acorda companiei Tarom un ajutor de restructurare, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex