Metrorex: OOPS, we did it again! Tren de metrou tip IVA, frâna defectă

S-a întâmplat iar la metrou! Au comis-o „Iarăși”, „din nou” sau „în continuare”, depinde cum privim seria de incidente bizare dar foarte periculoase ce marchează exploatarea metroului bucureștean. Să zicem, al patrulea pe acest an. Poate al cincilea. Se vor opri oare sau conducerea METROREX intenţionează să doboare vreun record negativ anul acesta?

Călătorii iarăși au fost speriați. De ce? Astăzi, în jurul orei 11:00 a fost „probleme” la un alt tren de metrou de tip IVA. S-a întâmplat pe magistrala M3 Preciziei – Anghel Saligny în staţia Mihai Bravu. Se pare că trenul a degajat ceva fum, iar apoi s-a mișcat de pe loc, posibil necomandat şi cu ușile deschise, timp de aproximativ un minut. Trenul IVA a fost retras la scurt timp în unul din depourile METROREX pentru verificări. În depoul Berceni, poate Ciurel? Vor urma detalii şi poate ceva poze şi filmări.

Așteptăm confirmări sau infirmări ale celor scrise mai sus, indiferent dacă aceste confirmări sau infirmări vor veni de la călătorii metroului, de la METROREX sau de la autorităţile statului. Ce este sigur: nu avizare, nu măsuri de remediere ale problemelor depistate anterior, nu întreţinere corespunzătoare la trenurile de metrou sau poate corespunzătoare dar cu reduceri masive recente de personal. Cineva „se joacă cu focul” în subteran. Sau, vorba unui lider sindical de la metrou: „tragem de ele până crapă!”. Crapă cu călători în ele domnilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex