Drumul expres Brăila-Galaţi va fi finalizat la sfârşitul acestui an
Foto: Facebook/Cătălin Drulă
CNAIR a precizat că în acest moment drumul expres este construit în proporţie de 80%.
Drumul expres Brăila-Galaţi va fi finalizat la sfârşitul anului, în acest moment fiind construit în proporţie de 80%, a anunţat, astăzi, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Construcţia este formată dintr-un viaduct care traversează denivelat calea ferată şi dintr-un pod peste râul Siret, şi are o lungime totală de 1.780 metri.
Valoarea contractului este de 370 de milioane de lei, iar finanţarea este asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

