Producătorii spun că preţurile mari la roșii se justifică prin consumul de combustibil în sere
Câteva zeci de producători de tomate, din judeţul Olt, au început să recolteze şi vând roşiile, la preţuri între 20 lei şi 30 de lei pe kilogram, la plecarea din fermă către comercianţi.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, unul dintre motivele pentru care tomatele româneşti au, în prezent, în pieţe, preţuri de peste 40 de lei pe kilogram, este consumul mare de combustibil pentru încălzirea serelor.
Ion Păunel a menţionat că, treptat, până în luna mai, odată cu creşterea numărului de producători şi a cantităţilor livrate, preţul ar putea scădea.

