Câinele moare de drum lung, iar Cătălin Drulă dă semne de gravă disonanță cognitivă

Foto: facebook.com/catalindrulausr

Decizia „surpriză”, îndelung așteptată și anunțată, a comasării alegerilor europarlamentare și locale, precum și a listelor comune PSD – PNL la alegerile europarlamentare a generat unde de șoc și groază în rândurile opoziției suveraniste și progresiste. Îndrăzneala partidelor de guvernământ de a recurge la instrumentul perfect democratic al candidaturilor pe liste comune la alegerile europarlamentare a produs chiar fracturi grave de logică în gândirea politică a unui personaj care ne-a obișnuit deja cu acrobațiile mentale ridicole și cu pretenția ca principiile și regulile pe care le invocă ritos să nu le fie aplicate lui și acoliților săi.

Imediat ce a aflat despre mișcarea social democraților și liberalilor, Cătălin Drulă, președintele Uniunii Salvați România, a declarat fără să îi tresară un mușchi pe față, următoarele: „Adevărata comasare pe care o vom vedea astăzi este comasarea PNL cu PSD. Vorbim de fapt despre dispariția oficială a PNL. Astăzi se va naște partidul unic împotriva românilor PSD-PNL. Alianța Dreapta Unită se va opune Partidului Unic PSD-PNL și va avea candidați comuni la toate alegerile: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.”

După ce am verificat dacă nu cumva dl. Drulă tocmai suferise un atac cerebral când a emis într-o răsuflare opinia respectivă și nu am găsit niciun fel de anunț privind afectarea stării de sănătate a acestuia, am conchis fie că președintele USR chiar crede ce spune, fie că a vrut să le transmită domnilor Eugen Tomac și Ludovic Orban că tocmai au asistat la dispariția partidelor pe care le conduc, respectiv Forța Dreptei și Partidul Mișcarea Populară, de pe scena politică din România.

La această concluzie ajungem aplicând tocmai logica infantilă pe care cu mândrie o arborează dl. Drulă în aparițiile sale publice ce pot rivaliza cu succes multe numere de stand up comedy.

Așadar, potrivit șefului progresiștilor români, PNL a dispărut oficial pentru că va avea candidați pe liste comune cu PSD la alegerile europarlamentare. În cazul acesta, ce putem concluziona cu referire la continuarea existenței oficiale a Forței Dreptei și Partidului Mișcarea Populară, care vor avea candidați pe liste comune cu USR nu doar la alegerile europarlamentare, dar și la cele locale, precum și la scrutinul parlamentar? Deși dl. Drulă a făcut referire la aceste aspecte în două fraze consecutive, se pare că nu a realizat consecințele logice ale opiniei sale. Sau poate dl. Drulă consideră că cele 2 sau 3 procente ale lui Orban și Tomac nu se află în pericol de a fi strivite de cele 10 procente ale USR-ului pe care l-au acceptat ca locomotivă a micului lor trenuleț electoral.

De asemenea, dl. Drulă trage concluzia că listele comune ale social democraților și liberalilor echivalează cu nașterea partidului unic în România. Trecem peste lansarea acestei afirmații din calitatea de șef al unui partid de opoziție și ne întrebăm dacă nu cumva subconștientul îi joacă feste dlui. Drulă. Pentru că a te proclama șef al unui partid care salvează România și a considera că o alianță PSD – PNL echivalează cu apariția unui partid unic, înseamnă să recunoști lipsa totală de relevanță a formațiunii politice pe care o conduci. Cu corolarul că dl. Drulă pare să acuze electoratul român că nu se lasă convins tocmai de recidivele în domeniul disonanței logice ale USR-iștilor și nu votează acești eroi salvatori de profesie pentru a împiedica apariția partidului unic.

Dacă aceasta este linia de gândire și acestea sunt argumentele pe care președintele USR intenționează să le prezinte și în continuare electoratului, putem aprecia că este posibil ca alegerile din acest an să nu fie mai benefice pentru națiune decât cele din anii trecuți, dar vor fi cu siguranță mult mai amuzante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex