Tren defect CAF la metrou. Se circulă în sistem pendulă pe Magistrala 2
Metrorex informează că astăzi, 15 noiembrie 2023, în jurul orei 7:15, pe Magistrala 2, la stația de metrou Tineretului s-a produs o defecţiune tehnică la un tren.
Metrorex a transmis că de la ora 7,55 circulația pe Magistrala 2 a fost reluată în condiții normale.
Incidentul s-a produs la o oră de vârf, când bucureștenii pleacă la serviciu. ”Echipa Metrorex a retras trenul în depou pentru verificare, analiză și remediere. În acest moment, se circulă în sistem pendulă între Eroii Revoluției și Piața Unirii 2. În scurt timp circulația se va relua în condiții normale. Călătorii au fost permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar și din stații. Prezentăm scuze călătorilor pentru disconfortul creat”, au transmis responsabilii societății de transport.

