Protest al farmaciştilor în Piaţa Victoriei
Farmacişti din toată ţara vor participa miercuri la o acţiune de protest organizată de Grupul de iniţiativă a farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România în Piaţa Victoriei, între orele 11:00 şi 13:00, pentru a atrage atenţia asupra sistemului farmaceutic, „care a fost uitat de guvernanţi în ultimii 20 de ani şi desconsiderat treptat de comunităţi” din cauza inacţiunii din partea celor cu putere de decizie.
„În statele europene, farmacistul deţine un rol cheie în sistemul de sănătate şi a primit atribuţii care să valorifice pregătirea sa, prin cei 5 ani de facultate, însoţită uneori de specializare suplimentară prin rezidenţiat de 3 ani. Farmacistul face parte din echipa medicală şi se implică în prevenţie şi în monitorizarea unor afecţiuni şi boli, fiind cel mai accesibil profesionist din sănătate. Deciziile care au fost luate de-a lungul timpului în România privind sfera farmaceutică nu au avut însă în prim-plan farmacistul şi nici rolul acestuia în sănătatea pacienţilor. Mai mult, pare că farmacistul este o profesie de care autorităţile îşi aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuţiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenţie. Domeniul farmaceutic este perceput ca un domeniu prosper, puternic economic, însă lucrurile nu stau deloc aşa în practică”, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor remis AGERPRES.

