Simona Radiş a primit titlul de sportivul anului 2023 în canotajul românesc

Foto: Federația Română De Canotaj

Campioană europeană (dublu vâsle şi 8+1) şi mondială (dublu vâsle), Simona Radiş a primit titlul de „Sportivul anului” în canotajul românesc în cadrul galei organizate de Federaţia Română de Canotaj, relatează Agerpres.

Simona Radiş, care reuşeşte să câştige acest titlu pentru al doilea an consecutiv, a declarat că în 2024 ţinteşte „perfecţiunea” alături de colegii săi.

„Sunt onorată de acest premiu, vă mulţumesc. Îmi doresc pe viitor să devin o versiune mai bună a mea şi să fiu o componentă importantă a echipei României. Promit să dau totul alături de colegii mei pentru a reuşi victorii foarte frumoase la Paris. Anul acesta a fost unul foarte bun, aproape de perfecţiune. Pentru că, nu-i aşa, mereu e loc de mai bine. În schimb în 2024 ţintim spre perfecţiune şi sperăm ca după Jocurile Olimpice de la Paris să spune că mai bine de atât nu se poate. Îmi doresc ca împreună cu lotul olimpic al României să venim acasă cu toate medaliile de aur de la Paris”, a afirmat ea.

Colega sa din barca de dublu vâsle, Ancuţa Bodnar, a afirmat că îşi doreşte să trăiască o bucurie şi mai mare la finalul anului viitor.

„Îi mulţumesc colegei mele Simona pentru că împreună am reuşit să rămânem imbatabile din 2019. Sperăm ca la Paris să vă aducem o bucurie şi mai mare decât cea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo”, a adăugat Ancuţa Bodnar.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, fostă preşedintă a Federaţiei Române de Canotaj, a declarat în cadrul galei că este onorată şi mândră de generaţia actuală.

„Ca preşedinte de Agenţie Naţională pentru Sport îmi doresc să trăiesc bucuria pe care a trăit-o ca preşedintă de federaţie. De aceea mi-aş dori ca şi celelalte federaţii să ia modelul de la canotaj, pentru că am demonstrat încă o dată că atunci când vrei nu există nu se poate. Asta este deviza care mă caracterizează. România are la ora actuală 60 de sportivi calificaţi, dintre care 44 sunt premiaţi azi în Gala Canotajului Românesc. Pentru mine este o onoare şi o mândrie să păstoresc aşa o generaţie de excepţie care demonstrează în fiecare zi că poate urni munţii din loc atunci când ţelul este de a reprezenta România şi a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Noi suntem cam la al zecelea an în topul federaţiilor naţionale din România, aşa că şi în 2023 am demonstrat performanţă ca în fiecare an. Şi îmi doresc la Paris anul viitor să fie la fel”, a afirmat ea.

În cadrul galei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului canotor Dimitrie Popescu, multiplu medaliat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, Seul şi Barcelona, care a decedat la finalul săptămânii trecute la vârsta de 62 de ani.

Aflat printre invitaţi, Principele Consort Radu i-a felicitat pe sportivii de la canotaj pentru rezultatele obţinute în ultimii ani.

În 2023, Federaţia Română de Canotaj a cucerit 39 de medalii la competiţiile internaţionale importante. Printre acestea se numără 5 la Campionatele Mondiale de seniori (2 de aur, 1 argint, 2 bronz), 6 la Campionatul European de seniori (5 de aur, 1 de argint), 9 la Campionatele Europenele de tineret (8 de aur şi 1 de argint), 2 la Campionatele Mondiale de tineret (2 de aur), 5 la Campionatele Europene de juniori (2 de aur, 3 de argint), 6 la Campionatele Mondiale de juniori (3 de aur, 3 de bronz). În plus, FRC a reuşit să califice 11 echipaje la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, o premieră absolută în istoria canotajului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *