Ticăitul de ceas asurzitor din jurul fondurilor europene

Un nod dureros stăruie de luni bune în pieptul politicienilor aflați la guvernare. Al ambelor principale partide. Şi PSD şi PNL. Nodul este cauzat de presiunea tot mai mare exercitată de UE asupra României pe măsurile fiscale. Trebuie redus deficitul bugetar.

Mai nou, în joc au intrat şi cei de la FMI. Am mai auzit de ei. Dumnealor ne spun că valoarea acestui deficit ar trebui să ajungă sub 3%. Foarte greu de atins o asemenea valoare fără luarea unor măsuri drastice de strângere a curelei. Mult mai drastice decât cele propuse deja de actualul Guvern prin măsurile fiscal-bugetare. Nimeni nu spune că nu s-a cheltuit aiurea în domeniul bugetar. Doar că, prezentul context extern cumulat cu incertitudinea evoluțiilor geopolitice pot genera efecte pe termen mediu şi lung imposibil estimat pe care să le aibă luarea unor astfel de măsuri. Electoratul are propria sa dinamică, independentă de calculele UE sau ale FMI.

Vorbim despre un fel de strângere cu ușa a României din partea UE şi mai nou a FMI. Simplu: dacă nu vă reduceți deficitul la valoarea impusă, vă tăiem finanțările! Tăierea finanțărilor ar însemna stoparea sau anularea celor mai multe proiecte de investiții din domeniul infrastructurii din România. Tăierea „tuturor proiectelor de infrastructura”, cum recent ne-a avizat ministrul de la Transporturi, Sorin Grindeanu.

Site-ul de știri presshouse.ro a mai publicat materiale despre riscul de pierdere a fondurilor PNNR destinate infrastructurii, în condiţiile în care România are nevoie mai mult ca niciodată de investiții mari în acest domeniu. Tocmai despre aceste riscuri au început să ne povestească oficial acum miniștrii. Avem exemplul lui Grindeanu. Se prefigurează un eșec major de ţară, iar acum se construiesc justificări? Tindem să credem că da. Da, din păcate. De ce sunt mult mai complicare lucrurile şi de ce politicienii de la guvernare aud un ticăit asurzitor?

Să abordăm pragmatic tema. Problema este aceea ca ansamblul de cauze care duc România către acest posibil eșec major în domeniul finanțării marilor proiecte sunt mult mai complicare decât ni se spune oficial. De ce? Din cauza unei dileme dificile în faţa căreia a căzut în vară Guvernul României. Cum am menţionat, se impun cu insistentă din partea UE reforme bugetare pentru a atinge ținta impusă de deficit, altfel… vor fi tăiate finanțările la proiectele de infrastructură. Să presupunem că măsurile vor fi aprobate şi vor trece de CCR. Dacă Guvernul le va adopta şi le va aplică, va urma cu siguranţă o decontare imediată în plan electoral, cu efecte greu de estimat pentru viitoarele alegeri din 2024. Anul 2024 va fi critic din mult mai multe perspective decât cele ale Românei. Este anul în care Trump ar putea reveni la Casa Albă, cu perspectivele bine cunoscute asupra sprijinului Ucrainei.

Dacă măsurile vor fi aplicate în România, o parte din electorat va fi aruncat ca opţiune de vot către formațiuni de alternativă şi contestatare, cum ar fi AUR. 5 sau 10 procente vor fi suficiente pentru a stabilit câștigătorul detașat la viitoarele alegeri. Este de dorit acest lucru de către actuala coaliție de guvernare?

Altfel spus, condiția de deficit bugetar impusă de UE şi FMI poate fi asimilată cu un impuls care să arunce România în 2024 în siajul Rusiei. Cel puţin un partid românesc actual şi cu procente de electorat care depășesc formațiunile istorice s-a expus ca fiind adeptul sistemului de valori pe care Putin înceată să îl impună cu armele pe la alții. Aici vine dilema Guvernului. Îşi doresc oare şi instituțiile europene acest lucru? Problema unei astfel de dileme este similară cu lupta din jurul pensiilor speciale. De aceea, UE ar trebui să mediteze ceva mai mult asupra rigurozității cu care cere României condiţiile de deficit bugetar şi să se gândească în ce măsură ar putea arunca un alt stat membru pe traiectul Moscovei. Dacă nu am fi avut un război sângeros la graniță, totul ar fi fost mult mai simplu.

Din păcate, instituțiile europene manifestă deficit de analiză pe termen lung al propriilor politici şi principii, pe care nu le poate corela cu geopolitica din jurul unora dintre statele membre. Instituțiile europene gândesc mult prea în termeni economici, nu şi strategici. Ori, poate așa a fost înțelegerea din spatele războiului din Ucraina. O fi avut loc o nouă „Ialta” între alți „Trei Mari” – de data aceasta SUA, China şi Federația Rusă, iar România va fi una din statele care după războiul din Ucraina va pica din nou sub Moscova.

Ce ironie a sorții trăim. Pentru un partid de stânga cunoscut ca fiind generator de măsuri preponderent sociale, să fie nevoit să ia măsuri drastice de dreapta, de austeritate, anterior unui an cu alegeri, tocmai într-un context foarte incert şi în care va fi nevoie de stabilitate socială în cazul în care războiul de la graniță se va externaliza. Tocmai acum UE ne ţine sabia deasupra capului, în faţa unor alegeri generale şi parlamentare critice. Se debarasează Occidentul de unele state?