Începe anul universitar 2023-2024

Studenții sunt prezenți la festivitatile de deschidere a anului universitar 2023-2024.Este un moment numai bun și pentru oficialii noștri să participe la astfel de evenimente. Mai mulți miniștri merg să le spună câteva cuvinte bobocilor și nu numai.

Universitatea Politehnica Bucureşti, UMF „Carol Davila”, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, precum şi Academia Tehnică Militară vor marca luni începerea noului an universitar.

La Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, festivitatea se desfășoară Aula Magna, în prezenţa rectorului Mihnea Costoiu, a ministrului Cercetării, Bogdan Gruia Ivan, şi a ambasadorului japonez Hiroshi Ueda.

Universitatea va avea în acest an peste 40.000 de studenţi şi 2.000 de cadre didactice. După ce a fuzionat, prin comasare, cu Universitatea din Piteşti, instituţia începe anul universitar cu un nou nume: Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea în acest an 13.460 de studenţi, dintre care 2.686 vor trece pentru prima oară pragul instituţiei de învăţământ. Noua generaţie de studenţi medicinişti va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licenţă, numele medicului neurolog Ovidiu Alexandru Băjenaru, personalitate marcantă a medicinei româneşti şi internaţionale.

detalii pe tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex