Percheziții DNA la sediul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, în cazul ororilor din azile

Procurorii anticorupţie au efectuat, joi, percheziţii la sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov într-un dosar ce vizează fapte comise de funcţionari privind controlul modului de funcţionare a unor centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat percheziţii domiciliare în trei locaţii din Bucureşti – sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov şi domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează infracţiuni asimilate celor de corupţie şi de fals, presupus a fi comise de mai mulţi funcţionari publici, în cursul anului 2023, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu vizând controlul modului de funcţionare a unor centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi”, se precizează în comunicat

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex