Vânzare rapidă de active „cu perdea” la CFR Marfă

Compania de stat aflată de ceva timp în transformare, CFR Marfă S.A. a emis vineri 7 iulie, unul dintre cele mai ciudate și greu de înțeles anunțuri publice. Nici nu este de mirare, dacă avem în vedere miza uriașă aflată în spate. Însăși soarta operatorului și modul în care acesta trebuie să scape de datoriile deja celebre.

Mai precis, operatorul a anunțat vânzarea bunurilor disponibile aflate în executare silită de către ANAF. Exprimat în termeni specifici și concreți, este vorba despre vânzarea de material rulant. Un număr de 7.153 de vagoane și 508 locomotive, la un preț total de aproximativ 165 de milioane de euro.

Având în vedere dimensiunea financiară, logistică și strategică a întregii operațiuni, ar fi fost normal să existe o informare prealabilă și o pregătire pe măsură a eventualilor cumpărători. Din păcate, nu a fost nici pe departe vorba de așa ceva.

În primul rând, acest anunț al vânzării de material rulant cu greu poate fi identificat pe site-ul companiei. Cine intră pe pagina principală a CFR Marfă nu va găsi nicio urmă a acestui anunț. Pentru aflarea de detaliile relevante, trebuie accesată secțiunea „Informații de interes public”, apoi la secțiunea „Anunțuri”, iar aici este necesară răbdarea de a parcurge atent toate cele 37 de anunțuri. Abia ultimul anunț ne informează legat de condițiile vânzării de material rulant în valoare de 165 de milioane de euro.

Pentru a putea înțelege cum a fost „pitită” recenta vânzare, putem urmări ordinea anunțurilor. Primul este din 2016 și vizează „achiziție servicii de pază pentru obiectivele Stația Videle și P.A.E. Videle”. Altfel spus, informațiile relevante pentru eventualii cumpărători interesați sunt așezate în ordinea inversă importanței și cronologiei.

Pe lângă această deficiență relativ minoră, trebuie avută în vedere și ziua în care a fost făcut public anunțul, anume vineri. O zi în care toată lumea este preocupată de plecările de la sfârșit de săptămână. Nu ar fi un capăt de țară, dacă am trece cu vederea termenul limită la care CFR Marfă S.A. așteaptă depunerea ofertelor de preț: 14 iulie 2023, ora 12:00!

Chiar presupunând că eventualii cumpărători ar fi aflat vineri ca prin minune detalii despre această vânzare, și excluzând cele două zile de weekend în care nu se lucrează în mod oficial, rezultă că doritorii au la dispoziție doar patru zile pentru a face o ofertă încadrată în sumă totală de 165 de milioane de euro.

Mai mult. Conform anunțului, ofertantul are „dreptul de a viziona bunul supus valorificării la data/intervalul orar care va fi comunicată de către reprezentanții CFR Marfă, ca urmare a unei cereri scrise și trimise de doritor pe adresa companiei”.

Toate bune și frumoase. Dar dacă avem în vedere că în ziua de vineri era imposibil pentru cumpărători să depună o solicitare de vizionare, rezultă clar că luni este cel mai devreme pentru depunerea unei astfel de cereri. Așadar, putem lua în calcul luni dimineața pentru depunerea acestei cereri și să presupunem, fără mari speranțe și argumente, că reprezentanții CFR Marfă S.A. vor oferi un răspuns favorabil în aceeași zi. Rezultă, cel mai probabil, că vizionarea bunurilor nu va putea începe decât marți, ceea ce înseamnă că rămân mai puțin de trei zile pentru a fi depusă o ofertă în sumă de 165 de milioane de euro. Vai de ofertanți ai caror personal specializat în astfel de probleme se află în concedii sau au deja programate plecări în sejururi. Anulăm concediile? Perdeaua de ceață din fața acestui anunț încurca pe orice ofertant serios.

Pare mai mult decât evident că un asemenea proiect de ofertare este în fapt imposibil. La mijloc sunt peste 7.000 de vagoane și 508 locomotive, răspândite în toate cele patru colțuri ale rețelei feroviare. Unele active se găsesc la București, altele la Craiova, la Caransebeș, altele la Dej, Simeria sau Oradea. nu lipsește nici Adjudul, Pașcaniul sau Buzău, și bineînțeles că nu putea să lipsească Constanța. Unui ofertant serios și bine intenționat îi va fi practic peste putință să procedeze la o verificare măcar și superficială a vehiculelor scoase la vânzare, în condițiile în care îi este imposibil să ajungă fizic prin personal propriu la toate locațiile într-un timp atât de scurt.

Din acest punct punct de vedere, nici nu se poate discuta despre o analiză sau despre verificări tehnice riguroase ale vagoanelor și locomotivelor scoase la vânzare, așa cum se presupune că ar trebui să facă orice firmă respectabilă, având în vedere suma pusă în joc.

Trebuie menționat aici că vânzarea bunurilor aflate sub sechetrul ANAF se efectuează prin „înțelegerea părților”, iar modelul de vânzare a bunurilor este de tipul „așa cum sunt, acolo unde sunt”. Ceea ce înseamnă că eventualul cumpărător își asumă riscurile legate de starea bunului.

Din acest punct de vedere, ar fi fost cu atât mai firesc un termen limită mult mai generos de depunere a ofertelor. Un termen care să ofere posibilitatea ofertanților să-și facă o analiză cât mai competentă. Aceasta în condițiile în care CFR Marfă nu oferă niciun fel de informație cu privire la starea bunurilor și nici cu privire la ultima inspecție tehnică.

În aceeași ordine de idei, trebuie menționat că în anexele prezentate de CFR Marfă în anunțul de vânzare nu este specificată descrierea bunului, adică tipul/seria vagoanelor și nici modelul locomotivei (disel/electrică, putere, an de fabricație etc.). Astfel cumpărătorul trebuie să depună o ofertă pentru un bun despre care nu știe nimic și despre care nu are în realitate posibilitatea de a se informa.

Nu sunt nici pe departe singurele carențe de care dă dovadă anunțul CFR Marfă. Perdeaua este evidentă. De exmeplu, lipsesc cu desăvârșite informații esențiale pentru oricine este serios interesat de achiziție cu privire la: termenele de plată pentru câștigător, garanțiile de participare, felul în care pot fi achiziționate vagoanele și locomotivele, individual, pe serii de vagoane sau stații, ori prin obligativitatea achiziționării tuturor bunurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex