Tanczos Barna: Trebuie să reducem la minim riscul conflictelor om-urs, mor foarte mulţi cetăţeni
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susţine reducerea la minim a riscului conflictelor om-urs care a dus la pierderea de vieţi omeneşti, obligaţia autorităţilor fiind de a proteja viaţa umană.
În ceea ce priveşte exportul ca o soluţie de reducere a populaţiei de urs, ministrul afirmă că nicio ţară europeană nu doreşte urşii din România. ”Pur şi simplu râd de noi. O ţară care a exterminat populaţia de urs acum 100 de ani nu o să vrea niciodată. Am primit răspunsuri de genul: ”Se sperie turiştii, nu mai vrem, se sperie fermierii””, a explicat Tanczos Barna.
Tanczos Barna a declarat, miercuri, la TVR Info, că toate studiile recente arată că populaţia de urs brun este în continuă creştere în România, iar problema trebuie rezolvată în mod responsabil, prin acţiuni ferme.
”Toate datele arată clar şi fără echivoc că populaţia de urs brun este în continuă creştere, iar o creştere accentuată nu poate fi acceptată, pentru că va fi, la un moment dat, în detrimentul speciei, prin suprapopularea unor zone. Trebuie să reducem la minim riscul conflictelor om –urs, pentru că, din păcate, mor foarte mulţi concetăţeni care sunt atacaţi de urs în pădure, în gospodărie, la stână, iar obligaţia noastră este de a proteja viaţa umană şi bunurile create de om”, a spus Tanczos.

