Octavian Berceanu: Ar trebui să avem o hartă a poluării fonice în Capitală
Ar trebui să avem o hartă a poluării fonice în Capitală, așa cum au celelalte orașe civilizate din lume, a declarat Octavian Berceanu, fost comisar-șef al Gărzii de Mediu și specialist în politici de mediu, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.
Octavian Berceanu consideră că este necesar „un sistem de radare privind poluarea fonică”.
„Noi ar trebui să avem un sistem de radare privind poluarea fonică, în mod special, acolo unde există astfel de poluări frecvente. Sunt zone de risc, zone în care populația se poate odihni cu greu, zone în care mulți oameni au copii. Ar trebui să avem o hartă a acestei poluări în Capitală, așa cum au celelalte orașe civilizate din lume”, a declarat fostul șef al Gărzii de Mediu.
„Nu este vorba doar de mașini, ele în mod special, dar este și poluarea provenită din zona industrială sau poluarea de pe șantiere, care de multe ori este la fel de mare și frecventă. Din acest punct de vedere, Bucureștiul va face un pas înainte. Ar mai trebui să mai avem, în primul rând, și un alt sistem, un sistem care să reducă și poluarea fonică, dar și poluarea cu particule, o zonă de emisii reduse în zona centrală a Bucureștiului. Astea sunt demersurile normale, civilizate, pe care trebuie să le facă consilierii generali”, a adăugat el.

