Rafila: Nu e normal ca un pacient internat la un spital public să fie trimis la privat, unde plătește mai mult

Foto: gov.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat duminică, pentru B1 TV, că nu are nicio problemă cu spitalele private sau cu medicii care lucrează în privat, dar nu consideră că este normal ca medicii de la stat să-i direcționeze pe pacienți la clinicile private unde ei mai lucrează.
De asemenea, a insistat ministrul, cadrele medicale care activează în unitățile de stat trebuie să lucreze întreg programul pe care sunt plătite, iar managerii de spitale pot verifica dacă orarul e respectat. „Ne gândim cum să putem să împiedicăm această direcționare, care nu e normală”, a mai spus Rafila.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

