Încă 350.000 de români urmează să primească cardurile de energie
Alte câteva sute de mii de carduri de energie vor ajunge la beneficiari în următoarele zile. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că a făcut progrese în clarificarea situațiilor în care se află potențial beneficiari.
Au fost emise și peste 590.000 de înștiințări privind neîncadrarea pentru acordarea ajutorului, însă cei care se consideră totuși îndreptățiți pot solicita o anchetă socială.
Tarifele de transport și distribuție pentru energie și gaze naturale vor crește cel mai probabil de luna viitoare, afirmă vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy-Bege.
Oficialul subliniază însă că, în pofida majorărilor, plafonarea facturilor pentru aceste utilități se va menține la valorile actuale, potrivit reglementărilor în vigoare.
„Chiar dacă tarifele de distribuție și de transport se vor majora, aceste plafoane vor rămâne în vigoare, ceea ce înseamnă că nicio majorare de tarif nu va avea impact la consumatorul final. Eventual, poate să aibă impact în bugetul de stat, bineînțeles, și în momentul în care vom finaliza noi calculele vom informa absolut toate instituțiile implicate să știe care este impactul bugetar al acestor modificări de tarife”, a explicat Zoltan Nagy-Bege.

