CSM București – Rapid 27-26, în derby-ul României la handbal feminin
CSM Bucureşti a câştigat dramatic derby-ul cu CS Rapid Bucureşti, scor 27-26 (13-13), luni, în Sala Polivalentă din Capitală, în etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres.
Campioana Rapid a avut şansa egalării în ultimele secunde, dar Orlane Kanor a ratat o pasă.
După un început echilibrat, Rapid s-a desprins la 6-4 (min. 12), dar ”tigroaicele” au reuşit să întoarcă scorul, 8-6 (18). CSMB şi-a mărit avansul la trei goluri (11-8, 12-9), dar la pauză rezultatul a fost egal, 13-13.
Rapid a mai avut o perioadă bună în repriza secundă, când a condus cu 17-15 (36), însă CSM a reuşit trei goluri la rând şi a preluat controlul jocului (18-17), desprinzându-se la 22-20 (42). În min. 51, scorul era egal, 22-22, dar vicecampioana a ştiut să profite de eliminarea pivotului rapidist Lorena Ostase, marcând patru goluri la rând, 26-22 (56). Formaţia antrenată de Carlos Viver s-a apropiat din nou pe tabelă în final, dar nu a reuşit să smulgă egalarea, după erori de ambele părţi.
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei antrenate de Adrian Vasile, cu 8 goluri, Siraba Dembele Pavlovic 5, Crina Pintea 3, Grace Zaadi 3, Emilie Hegh Arntzen 2, Malin Larsen Aune 2, Elizabeth Omoregie 2, Marina Sudakova 2.

