Cum construiesc autostrăzi italienii de la Pizzarotti – A10 Sebeș – Turda o ia la vale
Foto: ziarulunirea.ro
Autostrada A 10 Sebeș-Turda, deși a fost deschisă circulației de abia doi ani, riscă să „o ia la vale”, în zona dealului de la Pârâul Iovului. Pe această porțiune a apărut o alunecare a taluzului în rambleu existând un risc ca terasamentul să se deterioreze mai tare și alunecarea să se extindă, informează ziarulunirea.ro
Alunecarea de teren în rambleu s-a produs la Alba Iulia Nord, la km 17, asfaltul fiind deja crăpat pe banda de urgență (continuarea bretelei de intrare pe autostradă) și pe o porțiune mică din prima bandă.
În zona dealului de la Pârâul Iovului, în timpul construcției autostrăzii, au mai fost alunecări de teren semnalate și atunci pentru prima dată de ziarulunirea.ro terenul argilos fiind predispus la astfel de fenomene.
Lucrarea pe acest lot de autostradă a fost efectuată de antreprenorul italian Pizzarotti, iar ea se află în garanție. Constructorul ar trebui să intervină cât mai urgent pentru a limita extinderea fenomenului de alunecare, în acest sens fiind necesare lucrări de consolidare pentru a asigura stabilitatea rambleului. Evident, toate cheltuielile de consolidare vor fi suportate de către antreprenor.

