Concurs de fotografie organizat de CFR Călători

În perioada 23-30 septembrie 2022, CFR Călători organizează un concurs de fotografie pentru a sărbători Ziua Libertății de Mișcare.

La data de 24 septembrie, CFR Călători marchează “Ziua Libertății de Mișcare” prin organizarea unui concurs de fotografie. Concursul se va derula în perioada 23–30 septembrie 2022.

Cei care doresc să participe la concursul ZLM trebuie să aibă cel puțin 16 ani și să trimită fotografii originale care să nu fi fost înscrise în alte concursuri și care să promoveze ideea libertății de mișcare cu trenurile CFR Călători, la adresa [email protected], încărcate pe un link, prin intermediul oricărui portal de transmitere de fişiere (precum https://ro.filemail.com/https://wetransfer.com/  etc.).

După încheierea concursului, CFR Călători va realiza un clasament al celor mai bune imagini, iar imaginea nr. 1 va fi premiată cu un card TrenPlus, în baza căruia se pot cumpăra timp de un an un număr nelimitat de bilete de tren cu 25% reducere din tariful integral de transport, precum și două bilete gratuite dus-întors în trafic local (pentru câștigător și persoana însoțitoare), la clasa I, la vagon de dormit pe o rută directă. Călătoria în baza celor două bilete se va efectua până la data de 31 ianuarie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *