Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare
Foto: Inquam
Condamnarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute rămâne definitivă după ce ICCJ a respins joi contestaţia în anulare depusă de aceasta.
La ultimul termen al procesului Gala Bute, cel de luni, 4 aprilie, procurorul DNA pledant a suținut în fața completului, în consens cu avocații și inculpații, admiterea contestației în anulare a celor condamnați pentru corupție. Asta ar fi înseamnat desființarea sentinței și rejudecarea apelului.
Miercuri, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, însă, că solicită judecătorilor de la Înalta Curte să aplice decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene sau să respingă toate contestațiile în anulare formulate în procesul „Gala Bute”.
Înalta Curte: Elena Udrea, condamnată la 6 ani, în iunie 2018. Rudel Obreja, cinci ani de închisoare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o pe Elena Udrea, în iunie 2018, la șase ani și patru luni de închisoare în Dosarul Bute. Sentința a fost definitivă. Rudel Obreja a primit și el cinci ani de închisoare.
Anchetatorii au solicitat, totodată, condamnarea fostului ministru al Economiei Ion Ariton, achitat de instanţa de fond pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Cu privire la Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Marius Botoroagă, condamnaţi cu suspendare în primă instanţă, procurorul a cerut stabilirea de pedepse cu executare.

