Primăria Sectorului 6 amendează colindătorii care vin cu boxa printre blocuri

Foto: facebook.com/PrimariaSectorului6

Primăria Sectorului 6 prin Poliția Locală a amendat în ultimele zile 40 de colindători care mergeau cu boxa dată la maxim printre blocuri și tulburau liniștea publică. Amenzile sunt cuprinse între 200 și 1.500 lei. Colindătorii sunt bine primiți în Sectorul 6, dar nu cu boxe date la maxim printre blocuri, nu cu înregistrări, spune primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, potrivit Hotnews.ro.

”Poliția Locală Sector 6 a sancționat contravențional, în ultimele trei zile, aproximativ 40 persoane, cu peste 11.000 de lei. Și asta pentru că au fost prinse că plimbau boxa pe stradă cu muzica dată la maximum. Toate cetele de colindători amendate sunt venite de la Bacău, iar unele au și câte 15 membri. Potrivit Legii 61 privind încălcarea unor norme de conviețuire socială, amenzile sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei, iar dacă liniștea este tulburată în perioada orelor de somn (13.00-14.00, respectiv 22.00-6.00) sancțiunile cresc, între 500 și 1.500 de lei”, a anunțat Primăria Sectorului 6.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a transmis că așteaptă colindătorii adevărați.

”Colindele la boxe cu mulți decibeli nu sunt colinde. Cum spunea un locuitor al Sectorului 6, <<în cazul colindelor, nu este vorba de o boxa plimbată… Este vorba despre altceva: modestie, talent, implicare, tradiție>>. Colindătorii sunt bine primiți în Sectorul 6, dar nu cu boxe date la maximum printre blocuri, nu cu înregistrări cu munca altora. În Sectorul 6, așteptăm colindători adevărați! Sărbători liniștite!”, a transmis Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *