Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pentru funcția de premier pe generalul în retragere, Nicolae Ciucă, în prezent ministru interimar al Apărării, potrivit stiripesurse.ro.

Nicolae Ciucă s-a născut la 7 februarie 1967, în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj. A absolvit Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, în 1985, şi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, în 1988. În 1990 a urmat Cursul de perfecţionare de comandanţi companii cercetare, la Făgăraş. A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite, în perioada 1993-1995, precizează site-ul https://www.mapn.ro/.

În 2000, a urmat cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii), Centrul PfP, Bucureşti, şi cursul de limbă engleză, Academia Forţelor Terestre, Sibiu, iar în 2001, a participat la cursul JOINT şi operaţii multinaţionale, Centrul PfP, Bucureşti. În anul 2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare, cu lucrarea „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale”, UNAP, Bucureşti, iar în anul 2004 a urmat Cursul de relaţii civili militari în Europa de Est şi Asia Centrală, Hulburt Field, Florida – SUA.
În anul 2005 a urmat Cursul de limba engleză – terminologie NATO, York Sr. John University, iar în anul 2006 şi-a aprofundat cunoştinţele, absolvind, în SUA, Colegiul de război, trupe de uscat, şi a obţinut masterul în Studii Strategice. În 2012 a absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale „Securitate şi bună guvernare” – Colegiul Naţional de Apărare, scrie site-ul https://www.mapn.ro/.

detalii pe stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex