PNL se folosește de funcția lui Orban pentru obținerea majorității

PNL se va folosi de funcția lui Ludovic Orban, cea de președinte al Camerei Deputaților, în negocierile pentru formarea majorității parlamentare, potrivit surselor politice, potrivit antena3.ro.

Urmează o săptămână de foc pe scena politică din România. Mizele sunt guvernarea țării și președinția Camerei Deputaților. Surse politice spun că postul lui Ludovic Orban va fi folosit de PNL ca monedă de schimb în negocierile pentru formarea majorității parlamentare.

Luni, președintele Klaus Iohannis are consultări cu toate formațiunile politice, iar fiecare dintre ele vrea altceva. După ce, la finalul săptămânii, liberalii au anunțat că vor să meargă la negocieri cu Florin Cîțu ca propunere de premier, următoarea zi și-au schimbat decizia, spunând că, dacă nu există o majoritate parlamentară, renunță la această propunere.

Din toate declarațiile de până acum, nu ar exista o majoritate în jurul lui Florin Cîțu. Nu îl vor nici cei de la USR, motiv pentru care au și ieșit de la guvernare, nici PSD și, cu atât mai puțin, cei din AUR.

Așadar, este psibil să se contureze o majoritate parlamentară, dar fără Cîțu în funcția de premier.

detalii pe antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *