Insolvența City Insurance, publicată în Monitorul Oficial

Decizia privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare – reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial.

În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei, City Insurance are obligaţia predării la Fondul de garantare a asiguraţilor a evidenţei contractelor de asigurare în vigoare la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii, a evidenţei complete a dosarelor de daună, precum şi evidenţelor tehnico – operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de garantare a asiguraţilor.

De asemenea, s-a dispus prelungirea duratei mandatului administratorului temporar numai pentru a se asigura de către societate predarea evidenţelor menţionate.

Pe de altă parte, City Insurance poate formula contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, însă contestaţia nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurilor.

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere licenţei de funcţionare a asiguratorului pentru care s-au constatat indicii de intrare în stare de insolvenţă.

Ministrul Finanţelor, Dan Vâlceanu, a explicat, la momentul respectiv, că ordonanţa prevede şi modificarea definiţiei plafonului de garantare, astfel încât o persoană care are mai multe poliţe de asigurare să poată fi despăgubit pentru fiecare sumă de asigurare în parte. Totodată, plafonul de garantare a fost majorat de la 450.000 de lei la 500.000 de lei.

Ordonanţa de urgenţă adoptată mai prevede că Fondul de Garantare are şi competenţa de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenţilor, în cazul daunelor avizate la asiguratori înainte de data retragerii autorizaţiei de funcţionare, dar pentru care nu s-au deschis dosarele de dauna, precum şi de a efectua constatari suplimentare pentru dosarele deja deschise de asiguratori, potrivit comunicatului Ministerului Finanţelor.

Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis, recent, retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.

Sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *