Ministerul Educației explică de ce nu pot fi testați elevii în școli

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat, miercuri, că una dintre cele mai mari probleme în judeţul Timiş, dar şi în restul ţării, este lipsa cadrelor medicale în şcoli, mai ales în mediul rural, ceea ce face inclusiv ca utilizarea testelor rapide de depistare a virusului SARS-CoV-2 să fie foarte redusă.

Oficialul a afirmat că, în acest sens, statul român ar trebui să ia măsuri şi fiecare unitate şcolară să ştie cărui medic şi asistent medical i se poate adresa. Sorin Ion a participat, la Timişoara, la lansarea campaniei naţionale de informare „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, coordonată de Ministerul Educaţiei, având ca scop ca la începutul lunii mai să fie cât mai mulţi elevi în bănci.

„Una din cele mai importante probleme ridicate la întâlnirea de astăzi (…) a fost cea a cadrelor medicale şcolare. Este o problemă la nivel naţional care se confirmă şi aici. În principiu, unităţile şcolare din mediul rural nu au şi este aproape imposibil să prevadă într-un viitor apropiat resursa umană, ceea ce face aproape imposibilă activitatea de testare a elevilor. În acest moment, în ţară sunt distribuite peste 1 milion de teste rapide, utilizate în proporţie de 2-3%, una din cauze fiind lipsa personalului medical. Aceasta înseamnă că în viitorul apropiat, statul român ar trebui să ia măsuri în acest sens şi fiecare unitate şcolară să ştie cărui medic şi asistent medical i se poate adresa”, a declarat Sorin Ion, într-o conferinţă de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *