Artist cercetat pentru realizarea unor monumente din bronz fals în Bucureşti

Un bărbat este cercetat de poliţiştii din Bucureşti după ce ar fi încheiat contracte cu Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic pentru a realiza monumente publice din bronz, dar le-ar fi făcut din materiale de calitate inferioară. Astfel, el ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 18 milioane de lei.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au făcut două percheziţii domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, care a produs consecinţe deosebit de grave (11 acte materiale).

„În fapt, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2005-2016, suspectul, în calitate de autor/artist, a încheiat mai multe contracte cu Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, prin care s-a angajat să realizeze mai multe monumente de for public, sculptură din material definitiv bronz, însă acesta ar fi urmărit executarea acestora din materiale de calitate inferioară, cauzând beneficiarului un prejudiciu în valoare totală de aproape 18.000.000 lei, reprezentând sumele plătite prin aceste contracte”, precizează, sâmbătă, Poliţia Capitalei.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost identificate mai multe bunuri de valoare probatorie, printre care o statuetă ce reprezintă „Lupa Capitolina” (Lupoaica), mai multe componente ale unor ansambluri statutare, statuete tip machetă, care au fost ridicate în vederea expertizării, precum şi mai multe înscrisuri şi sume de bani în lei şi euro, toate ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul a fost condus la audieri la sediul Serviciului Investigaţii Criminale, cercetările fiind continuate de poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *