Zi crucială pentru Brexit. Sute de mii de români din Marea Britanie vor fi afectați

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, își pune astăzi semnătura pe acordul comercial încheiat cu Uniunea Europeană după Brexit, potrivit digi24.ro.

Tratatul comercial negociat de Marea Britanie și Uniunea Europeană va fi semnat miercuri de ambele părți, după o procedură laborioasă, care se va desfășura atât la Bruxelles, cât și la Londra. Cel care va da semnătura finală, cu o zi înainte de ieșirea efectivă a Marii Britanii din piața unică europeană, este premierul Boris Johnson. De cealaltă parte, documentul va fi parafat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, Charles Michel.
Este ultimul pas înainte de ieșirea definitivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană, care va avea loc la 1 ianuarie. Acordul comercial pentru Brexit prevede care vor fi relațiile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie de la această dată și a fost intens negociat în ultimele luni.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, vor semna miercuri, la ora locală 09:30 (10:30, ora României) acordul post-Brexit încheiat cu Londra, a anunţat marţi, pe Twitter, Dana Spinanț, purtătoare de cuvânt a executivului european.

detalii pe digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *