Spitalul Piatra-Neamț, explicații despre decesele de la Secția ATI

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES, de conducerea unităţii sanitare.

„Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (…) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI”, se arată în comunicatul de presă.

Conducerea spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale şi echipamente care va ajunge la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât să fie găsite soluţii rapide pentru ca pacienţii în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *