Consilier al premierului Orban spune adevărul despre pensii

Anul ăsta nu am crescut nimic în materie de taxe, nici anul viitor, dar nu iertăm pe rău-platnici, a declarat Tănase Stamule, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului în domeniul economic, într-o conferință organizată de BusinessMark.

„Există o dezbatere publică legată de deficitul de anul viitor, însă acesta are câteva componente. Prognoza Comisiei Europene ne duce la un deficit de 10% Această prognoză, afirmă Stamule, este făcută fără două mari componente”:Prima este creșterea pensiilor. Știți foarte bine că noi am crescut cu 14% pensiile, însă conform legii în vigoare trebuie să crească cu 26% anul viitor. Noi am transmis deja public că nu se poate acest lucru. O să trebuiască să fie o corelare clară între evoluția economică și creșterea pensiilor. Deci dacă scoatem această creștere de 26% din bugetul de anul viitor, o să vedem că deja se duce mult în jos deficitul pe anul viitor.

Programul de recuperare economică va compensa cumva bugetul nostru de investiții. Și de aici o să avem o compensare de deficit care ne va permite să nu creștem taxele.” „Pentru că anul acesta am avut o situație politică destul de dificilă cu o majoritate lipsă în Parlament, a trebuit să amânăm pe anul viitor tot felul de legi populiste. Nu este un secret asta. Atunci toate instituțiile când fac calculele văd cifrele în funcție de legile în vigoare ce trebuie să înceapă de anul viitor”, a mai afirmat consilierul premierului.

După alegeri, când o să avem o majoritate clară în Parlament, care să înțeleagă bine economia, noi o să echilibrăm toate aceste lucruri care astăzi sunt utopice. Eu am ieșit demult public și am zis: Într-un an în care ai ținut 3 luni închisă economia, nu poți să vii să spui că o să crești cu 40% pensiile și orice cheltuială publică. „Nu creștem taxele, știm să gestionăm bugetul astfel încât să nu creștem taxele, însă o să digitalizăm ANAF, o să colectăm toate casele de marcat la serverele ANAF.”, a mai arătat Stamule

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *