Școlile rămân închise în București

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de luni, ca pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, cursurile să se desfăşoare în continuare online, cele faţă în faţă fiind suspendate.

Rămâne obligatorie purtarea măştii de protecţie în Bucureşti, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spaţiile publice închise şi deschise. „În unanimitate s-a decis menţinerea măsurilor care se află încă în vigoare până la 12 noaptea aprobate prin fosta hotărâre”, a declarat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
Este vorba despre hotărârea luată de CMBSU pe data de 19 octombrie, cu aplicare din 20 octombrie pentru 14 zile. Traian Berbeceanu a declarat că nu s-a considerat necesar şi oportun să fie introduse măsuri restrictive noi iar cele în vigoare vor continua până pe 16 noiembrie, la ora 12 noaptea.
Cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau de concerte rămân închise. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi. Sălile de jocuri de noroc vor fi, de asemenea, închise.
Prefectura Capitalei menţiona pe 19 octombrie că activitatea desfăşurată în creşe, after-school-uri este permisă în continuare conform Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării, al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale. Desfăşurarea activităţilor în învăţământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universităţi, acestea având autonomie universitară, conform reglementărilor în vigoare. AGERPRES/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *