Hotnews.ro: Alegeri locale, bătăliile în primele 10 cele mai mari orașe

Alegerile locale 2020 reprezintă o provocare atât din punct de vedere al condițiilor de securitate sanitară în care se organizează, cât și politic, miza PNL, partidul aflat acum la putere, fiind de a detrona PSD, formațiune cu care se luptă din 2016 încoace pe toate fronturile.

Rezultatele alegerilor locale 2020 vor fi un semnal în perspectiva alegerilor parlamentare. Până la închiderea urnelor, însă, meciul electoral se joacă, șansele măsurându-se până acum în sondaje. Cum arată calculele în primele 10 mari orașe:

Emoții mari la București

Nicușor Dan și Gabriela Firea sunt umăr la umăr în intențiile de vot ale bucureștenilor, potrivit ultimului sondaj Novel Research. Cu trei zile înaintea alegerilor locale, candidatul susținut de PNL, USR și PLUS era creditat cu 42%, iar primarul în funcție, susținut de PSD, cu 40%. Traian Băsescu, de la PMP, are o cotă de doar 9%.

Nici la sectoare lucurile nu sunt tranșate. Din calculele liberalilor și useriștilor, Clotilde Armand ar avea un ușor avans, la sectorul 1, față de Dan Tudorache, de la PSD.

La sectorul 2, candidații au trecut pe primul loc pe rând, Radu Mihaiu, deși fără notorietate, putând fi avantajat în condițiile în care electoratul PSD se împarte între Dan Cristian Popescu și Neculai Onțanu. Popescu însă, pe ultima sută de metri ar fi pe primul loc.

La sectoarele 3 și 4, Robert Negoiță și Daniel Băluță, primarii în funcție, au garantat un nou mandat.

La sectorul 5, inflația de candidați pe partea stângă – Daniel Florea, Marian Vanghelie și Cristian Popescu Piedone – l-ar putea pune în avantaj pe Cristian Băcanu de la PNL căruia nimeni nu-i dădea nicio șansă la începutul campaniei.

Emoții sunt și la sectorul 6, unde liberalul Ciprian Ciucu se luptă cu pesedistul Gabriel Mutu, primar în funcție. Calculele pentru penelist ar putea fi încurcate și de Ștefan Florescu de la PMP, a cărei organizație este puternică în sector.

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *