47 de milioane de euro din fonduri UE pentru Spitalului Regional din Cluj

Comisia Europeană a anunțat că a aprobat finanțarea cu 47 de milioane de euro, din fonduri UE, a Spitalului Regional din Cluj-Napoca. Finanțarea va veni din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Este încă un pas important pentru realizarea spitalelor regionale: deblocarea fondurilor europene destinate construirii celor trei spitale – Cluj-Napoca, Iași și Craiova. Să nu uităm că guvernarea anterioara pusese în pericol cele 150 de milioane de euro, fonduri comunitare destinate acestor trei obiective, avertisment venit chiar de la fostul comisar european Corina Crețu.

Primul mare pas făcut a fost semnarea contractelor pentru finanțarea celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova. În doar patru luni, de la sfârșitul lui decembrie anul trecut și până la finalul lui aprilie anul acesta, Guvernul a reușit să deblocheze proiectele și să semneze contractele.

Guvernul a luat primele măsuri concrete pentru realizarea celor trei spitale regionale. Investițiile masive în spitale și în sectorul sanitar vor continua, mai ales că, din exercițiul financiar următor va exista, pentru prima dată, un Program Operațional de Sănătate cu o alocare de 4,5 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *