Laszlo Tokes atac incredibil la Klaus Iohannis

Fostul europarlamentar Laszlo Tokes a transmis un comunicat din partea Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, în care îl atacă incredibil pe preşedintele României Klaus Iohannis:

„Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere

Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (Erdélyi Magyar Nemzeti Tanács ‒ EMNT/CNMT) condamnă cu toată severitatea declaraţia televizată făcută de domnul Klaus IOHANNIS, preşedintele României în data de 29 aprilie 2020. Subiectul declaraţiei respective, rostite chiar în faţa opiniei publice internaţionale, a fost adoptarea tacită în Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Totodată, CNMT se menţine în mod consecvent pe poziţia sprijinirii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc şi îşi exprimă susţinerea deplină pentru acest proiect de act normativ, care a fost între timp respins de Senat ca şi cameră decizională.

Discurs instigator şi incitator la ură


Discursul instigator şi incitator la ură rostit de către şeful statului român încalcă prevederi ale Codului Penal din România, provoacă tensiuni interetnice şi prin urmare este profund antiminoritar, antidemocratic şi antieuropean. Ne putem aştepta în mod justificat ca atât principala forţă guvernamentală, Partidul Naţional Liberal, cât şi Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui preşedinte anterior a fost tocmai domnul Klaus IOHANNIS, să se desolidarizeze de acest discurs. Considerăm un fapt ruşinos că preşedintele nostru, care este sas din Transilvania, şi domnul Ludovic ORBAN, prim-ministrul ţării noastre, care are rude maghiare pe linie ascendentă, generează sentimente antimaghiare şovine în loc să promoveze înţelegerea şi reconcilierea româno-maghiară.
Chiar cu treizeci de ani în urmă, domnul Ion ILIESCU, fostul şef de stat social-democrat a acuzat de separatism maghiarii, care s-au raliat dorinţei de autonomie, şi jucând cartea maghiară a dat cale liberă agresiunii antimaghiare de la Târgu Mureş. Maniera similiară şi lipsa de scrupule, ce caracterizează prezenta acţiune la care s-a dedat succesorul său de etnie gemană şi de religie evanghelic luterană, Klaus IOHANNIS, prin care el sperie din nou ‒ fără vreo bază reală, faptică ‒ opinia publică română cu anexarea Transilvaniei de către Ungaria, este consternantă.

Prin ce se deosebeşte liberalul IOHANNIS de social-democratul ILIESCU?

Ambii interpretează partitura intitulată „separatismul” maghiar, compusă de Securitatea reînfiinţată în martie 1990, a cărei secţie responsabilă de cazurile legate de maghiari se numea „Iredentiştii maghiari”.
Protestăm împotriva însuşirii şi continuării moştenirii politice antimaghiare şi antiminoritare lăsate de Securitate, poliţia politică a lui Ceauşescu, ce se manifestă în mod strident şi prin climatul politic general de respingere a autonomiei, încarcerarea nedreaptă a lui BEKE István şi SZŐCS Zoltán, respectiv profanarea mormintelor Cimitirului Eroilor din Valea Uzului.
În cuvântarea rostită cu ocazia aniversării a treizeci de ani de la Revoluţia din România, domnul ORBÁN Viktor, premierul Ungariei, a chemat la „edificarea împreună cu românii a unei noi Europe Centrale”. Cu toate acestea, domnul preşedinte IOHANNIS, a lansat acuze la adresa prim-ministrului maghiar şi în cadrul acestui discurs televizat, în loc să fi acţionat – conform menirii sale de şef al statului – în direcţia cooperării dintre popoarele noastre şi a reconcilierii româno-maghiare.
În virtutea celor expuse, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (EMNT/CNMT) consideră că domnul Klaus IOHANNIS nu este vrednic de înalta demnitate de stat pe care o îndeplineşte şi îi cere demisia.”

Un comentariu pentru “Laszlo Tokes atac incredibil la Klaus Iohannis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *