Oamenii decisivi pentru marile proiecte de infrastructură, în direct la Drumurile Noastre-B1 TV

Pe timp de pandemie se cer investiții, Guvernul promite continuarea investițiilor pe timp de stare de urgență. Cele mai importante proiecte ale României pentru următorii ani sunt în curtea Companiei Naționale de Investiții.

O societate comercială înființată în urmă cu aproape 20 de ani, peste 1870 de investiții finalizate și predate către beneficiari cu o valoare de peste 5,282 mliarde de lei.

CNI derulează Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social care include 10 subprograme privind dezvoltarea infrastructurii la nivelul întregii tari precum

reconstrucția și reabilitarea de tronsoane de drumuri afectate de calamități (inundații, alunecări de teren etc), săli de sport, complexuri sportive, bazine de înot, patinoare articiale, spitale, centre medicale, camine studentesti, universitati, monumente istorice, așezăminte culturale, săli de cinema, parchete, tribunale sau curți de apel

În prezent sunt contractate peste 400 de obiective de investii si sunt in curs de contractare alte peste 200 de obiective. Peste alte 4.300 de proiecte asteapta sa fie promovate si implementate

Pentru prima data într-o emisiune TV, directorul general al Companiei Naționale de Investiții,

Manuela Pătrășcoiu.

Pandemia mondială, coronavirus a însemnat amânarea competițiilor sportive din această vară. România are șansa să pună la dispoziția forului fotbalistic european UEFA, toate cele trei stadioane până la noul termen al competiției, anul 2021.

Persoana cea mai în măsură să ne spună care este stadiul acestor lucrări majore de infrastructură este consilierul primului ministru pentru organizarea meciurilor de la campionatul european, fostul mare internațional român Gică Popescu.

Gică Popescu – skype

Cristian Erbașu – director general Erbasu SA, secretar general Federația Patronatelor Societăților din Construcții – skype

Ioan Aschilean – directorul general ACI Cluj- prin telefon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *