Traian Băsescu, jucător european

Fostul președinte al României, Traian Băsescu dovedește în Parlamentul European a fi la fel de energic cum îl știm.

Acesta a avut ieri 27.11.2019, o intervenție la Strasbourg în dezbaterea despre Parteneriatul Estic:

„În Parlamentul European s-a dezbătut astăzi Parteneriatul Estic din care fac parte Republica Moldova, Ucraina, Armenia și Georgia, care au Acorduri de Asociere cu UE, și Belarus și Azerbaidjan, care nu au.

Mi-am axat intervenția pe două țări, cele cu care avem frontieră directă: R. Moldova și Ucraina. Esența intervenției a fost, pentru Ucraina, riscul secesiunii Estului, prin Planul Steinmeier (președintele Germaniei), iar în cazul R. Moldova am subliniat obligația celor două formațiuni politice, Alianța ACUM, condusă de Maia Sandu și Andrei Năstase, și Partidul Democrat, condus de Pavel Filip, care împreună ar avea o majoritate parlamentară confortabilă, să preia guvernarea în R. Moldova. Pentru ambele țări, am solcitat sprijinul și intervenția directă a Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă și a comisarului pentru Extindere și Vecinătate.” a relatat Traian Băsescu pe pagina personală de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *