Explodează prețul carburanților

Preţurile petrolului ar putea creşte cu până la 10 dolari pe baril după mai multe atacuri cu drone care au avut loc sâmbătă împotriva unităţi majore de producţie a ţiţeiului din Arabia Saudită, care au obligat regatul să reducă producţia la jumătate, relatează CNBC, conform news.ro.

Atacul a fost revendicat de rebeli Houthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran. Zece drone au atacat o unitate de procesare a petrolului din Abqaiq şi exploatarea Khurais, aflată în apropiere, provocând pierderea unei producţii de 5,7 milioane de barili de petrol pe zi, respectiv 50% din producţia de petrol a regatului.

Analişti şi traderi intervievaţi de CNBC au declarat că impactul atacurilor asupra preţurilor petrolului ar putea fi evaluat cu un număr de două cifre. ”Este o mare problemă. De teamă de ce e mai rău, piaţa va deschide în creştere cu 5-10 dolari pe baril, duminică seara. Asta înseamnă 12-25 de cenţi în plus pentru un galon de benzină”, a spus Andrew Lipow, preşedinte la Lipow Oil Associates.

Kevin Book, director pentru cercetări la Clearview Energy, a declarat că impactul asupra preţurilor va depinde de timpul necesar reparaţiilor, care ar putea dura săptămâni sau luni de zile. ”Scenariul nostru de bază, care ia în considerare evaluările publice ale rezervelor strategice de petrol şi capacitatea suplimentară a OPEC, implică un deficit net de circa 1 milion de barili de petrol pe zi, respectiv 6 dolari în plus pentru un baril faţă de nivelul de închidere al petrolului Brent de vineri, de 60 de dolari pe baril. Excluzând această compensare şi presupunând că instalaţiile de producţie vor fi închise timp de trei săptămâni, anticipăm o creştere de 10 dolari pe baril a preţurilor”, a scris Book într-o notă adresată clienţilor.

Contractele futures ale petrolului american West Texas Intermediate (WTI) au închis vineri în scădere cu 0,4%, la 54,85 dolari pe baril, iar cele pentru petrolul Brent în declin cu 0,2%, la 60,25 de dolari pe baril.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex